Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr.Romeo Rezeanu (PDL): ,,Ar trebui să ne întrebăm unde ajung banii sănătăţii?”

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Sistemul de sănătate are urgent nevoie de resuscitare, iar cadrele medicale anunţă un final de iarnă cu proteste, nemulţumirile nefiind rostite în premieră. Medicul Romeo Rezeanu, preşedintele Comisiei de Sănătate a PDL Constanţa susţine că una dintre problemele majore ale sistemului sanitar autohton este inechitatea.

„Medicii au venituri mici şi, spre deosebire de alte ţări europene, nu beneficiază de tratament special atunci când vine vorba de serviciile medicale. Cadrele medicale ar trebui ajutate să aibă o sănătate bună, aşa cum şi sistemul sanitar are nevoie să fie normal, sănătos, curat, pentru a funcţiona bine”, a declarat dr. Romeo Rezeanu.

Preşedintele Comisiei de Sănătate din PDL Constanţa mai spune că în sistemul public de sănătate există diferenţe prea mari între salariile medicilor debutanţi/rezidenți şi cele ale cadrelor medicale cu experienţă. „Această problemă ar putea fi remediată prin implementarea unui sistem propriu de salarizare pentru domeniul medical, care să nu prevadă ca medicul debutant să aibă acelaşi salariu ca orice alt începător din alt domeniu. Medicii au grijă de sănătatea noastră, a tuturor, de sănătatea copiilor noştri şi, pentru a-şi face meseria bine, fără grija zilei de mâine, fără presiune, trebuie să li se ofere condiţii salariale mai bune în sistemul de stat. O ţară nu poate trăi doar cu un sistem medical privat relativ modern, în timp ce sistemul de stat este lăsat să moară, iar medicii nu sunt băgaţi în seamă. Pe cale de consecinţă, nici serviciile medicale nu mai au calitatea dorită. Această grilă diferenţiată ar trebui să fie pusă în aplicare şi în alte domenii, cum ar fi, spre exemplu, educaţia. În acest context general de inechitate în sistemul salarizării bugetare, să ne gândim şi la sănătate, pentru că o ţară cu sistem cu servicii publice sănătoase este o ţară cu viitor! În 2007, bugetul Ministerului Să

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 7 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 9 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 12 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°