Bătaie cu săbii şi cuţite lângă un liceu din Bucureşti. Mai mulţi elevi au ajuns la spital după un conflict izbucnit în stradă. S-au certat pentru supremaţia între grupuri, iar acum sunt cercetaţi de poliţiăti.
Bătaia elevilor a început de la lupta pentru supremaţie. Unii sunt din Bucureşti, alţii din provincie, aşa că se luptă de ceva vreme să câştige influenţă în imediata apropiere a liceului. Dimineaţă s-au întâlnit într-o staţie de autobuz . Ca şi cum ar fi premediatat conflictul, unii dintre ei au venit înarmaţi până în dinţi.
"Este o bataie între mai multi indivizi tineri cu vârste între 16 şi 20 de ani, toţi elevi la Liceul Leonida. S-au găsit la faţa locului obiecte contondente, un cuţit, baston telescopic şi o sabie", a declarat şeful secţiei 9 de Poliţie din Bucureşti
Patru persoane au fost rănite în urma bătăii. Un tânăr a ajuns singur la spital, alţii au fost duşi chiar de poliţişti.
"Un tânăr a rămas internat, doi au plecat deja la spital şi unul a refuzat internarea. Toţi aveau plăgi tăiate, superficial, la nivelul extremităţii cefalice, la nivelul braţelor şi la nivelul abdomenului", a mai spus Fiorela Mitoiu, medic.
De la spital, elevii bătătuşi au ajuns direct la audieri. Trebuie să le explice poliţiştilor cine a pornit conflictul şi de unde aveau armele albe.
În urmă cu trei zile în apropierea aceluiaşi liceu a mai avut loc un conflict spontan. Anchetatorii vor stabili dacă este vorba despre aceleaşi persoane. Acuzaţiile aduse sunt de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinei publice.