Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot despre FILIT. Politica, literatura şi publicul

Publicat in Adevarul, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Am scris, în articolul precedent, despre schimbările pe care Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), care începe, astăzi, la Iaşi, le poate determina în cadrul câmpului cultural. FILIT are însă, orice s-ar spune, şi o dimensiune politică, pe lângă cea literară. Când spun politică, nu mă refer, desigur, doar la vectorul de forţă pe care Iaşiul şi festivalul, în sine, îl vor transmite cu acest prilej, în lumea literară, dislocând politici culturale, până acum, dominante. Ci, mă refer în mod direct la relaţia dintre politicieni şi lumea culturală. Acum câţiva ani, nimeni nu-şi putea nici măcar imagina că administraţia locală va găsi că este util şi nimerit să finanţeze un festival de literatură de o asemenea anvergură. Faptul că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a făcut acest lucru ţine de o schimbare importantă de gândire provocată de noua generaţie de oameni politici. Iniţiativa lui Cristian Adomniţei se înscrie, înainte de orice, într-o strategie de rebrandind a Iaşiului (văzut ca o capitală a culturii), iar FILIT este o componentă esenţială a acestei strategii. Până acum însă, aproape niciun politician nu a văzut în cultură şi, cu atât mai puţin, în literatură un domeniu atractiv, de la care se poate pleca în dezvoltarea unui oraş. Este adevărat, Iaşiul oferă, în acest scop, toate condiţiile, dar fără iniţiativa bine ţintită a autorităţilor locale lucrurile sunt greu de urnit. Această dimensiune politică este recunoscută şi de preşedintele PNL, Crin Antonescu, prin decizia sa de a participa la deschiderea FILIT. Ştiu, se va spune că e normal să facă asta, liderul liberalilor fiind în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Nu cred că este aşa, şi chiar dacă ar fi, atunci cu atât mai bine. Nu simţiţi nevoia ca, după ani de certuri de cea mai joasă factură între politicieni, după ani de ”pragmatism” adesea so

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Elena Lasconi câştigă alegerile în judeţul Cluj, cu peste 30% dintre voturi / Este urmată de Călin Georgescu şi George Simion

News.ro acum 21 minute
Candidatul USR Elena Lasconi a căştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Cluj, cu peste 30% dintre voruri, fiind urmată la mare distanţă de Călin Georgescu şi George Simion. După centralizarea tuturor proceselor verbale de la secţii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 12 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°