Mijlocaşul Dorel Stoica a revenit ieri-dimineaţă la antrenamentele echipei FC Universitatea Craiova, după o discuţie purtată marţi după-amiază cu antrenorul italian Nicolo Napoli. Fotbalistul originar din Severin nu a apucat să evolueze în nici un meci în actualul campionat, pentru că la începutul sezonului, mai exact pe 1 august, a părăsit lotul grupării oltene, motivând că are nişte probleme personale, recunoscând ulterior că prezenţa sa la echipă este condiţionată de participarea alb-albaştrilor în Liga a II-a. „Am contract cu FC Universitatea, dar dacă nu va fi înscrisă în competiție, așa cum se tot spune, trebuie să-mi caut echipă“, afirma, la acea dată, mijlocaşul grupării oltene, care îşi depusese şi memoriu să devină liber de contract, fiind tentat de o trecere la CS Universitatea Craiova.
Preşedintele FC Universitatea Craiova, Marcel Iancu, a explicat, pentru GdS, că nu ar trebui să surprindă pe nimeni prezenţa lui Dorel Stoica la antrenamentele lui Nicolo Napoli de pe stadionul „Depou-CFR“. „Dorel Stoica a revenit la serviciu, nimic altceva. El are contract cu noi şi era normal să se prezinte la antrenamente. Eu nu ştiu de nici un memoriu depus de Dorel. Ce bani are el de primit dacă nu a fost la serviciu? A avut şi el supărarea lui, dar a vorbit cu Nicolo Napoli şi au ajuns la un numitor comun, a priceput că este în interesul ambelor părţi să revină şi să ajute echipa. Cu el pe teren am fi avut mult mai multe puncte acum, dar e bine că vom conta pe el de acum înainte“, a declarat Marcel Iancu, pentru GdS.
Mijlocaşul Dorel Stoica a revenit ieri-dimineaţă la antrenamentele echipei FC Universitatea Craiova, după o discuţie purtată marţi după-amiază cu antrenorul italian Nicolo Napoli. Fotbalistul originar din Severin nu a apucat să evolueze în nici un meci în actualul campionat, pentru că la începutul sezonului, mai exact pe 1 augu