Pietonii care trec prin centrul Timişoarei, pe lângă clădirea în care se află Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, sunt avertizaţi prin nişte afişe lipite pe faţadă de faptul că pică tencuiala. Aceste afişe sunt puse de mai bine de două săptămâni, fără ca reprezentanţii şcolii sau ai municipalităţii să intervină. Mai mult, Mihai Costa, şeful Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale din cadrul Primăriei Timişoara, spune că nu doar tencuia cade, ci şi ţiglele de pe acoperişul clădirii. Pentru ca elevilor, profesorilor şi pietonilor să nu le cadă ceva în cap, conducerea şcolii a luat decizia doar de a marca zonele periculoase cu nişte afişe, pe care cele mai multe persoane nu le observă.
Mihai Costa spune că reprezentanţii liceului au informat primăria despre această situaţie, astfel că de abia în această săptămână o firmă va interveni în regim de urgenţă ca să înlăture ţiglele şi tencuiala ce poate pune în pericol viaţa pietonilor. Dar de reparaţii capitale nici nu poate fi vorba până cel mai devreme în primăvara anului viitor, pentru că municipalitatea nu are bani. „Din fondurile proprii ale liceului, acoperişul va fi reparat, dar se vor realiza şi intervenţiile de urgenţă. Primăria Timişoara vrea să reabiliteze întreaga şcoală din bugetul local, iar lucrările se vor întinde chiar şi în anul 2015, dacă nu găsim şi alte surse de finanţare. Va fi schimbat acoperişul, vom reabilita faţada, vom pune ferestre noi”, ne-a explicat Mihai Costa.
Întrebat dacă ştie despre faptul că tencuiala cade de pe faţada Colegiului Tehnic “Emanuil Ungureanu”, Cornel Petroman, inspectorul şcolar general, a spus râzând că “tencuiala tot cade de 20 de ani”. Clădirea în care funcționează şcoala nu a mai fost reabilitată de mai bine de o sută de ani.
Pietonii care trec prin centrul Timişoarei, pe lângă clădirea în care se află Colegiul Tehni