Scris de Cristian Horgoș - Artizanii simpozionului universitar Oradea – Chişinău vor publica o carte cu discuţiile şi prelegerile ţinute.
Conducerea Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţele Politice şi Ştiinţele Comunicării transmite concluziile conferinţei internaţionale „Statutul istoriei şi al istoricilor în contemporaneitate”, desfăşurată între 17 şi 20 octombrie de Universitatea din Oradea în colaborare cu Universitatea de Stat din Republica Moldova şi Academia Română – Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea-Chişinău a organizat conferinţa internaţională cu titlul „Statutul istoriei şi al istoricilor în contemporaneitate”.
La deschiderea găzduită de Prefectură au cuvântat prorectorul orădean Sorin Şipoş, preşedintele CJ Bihor – Cornel Popa, directoarea Cancelariei Prefectului – Claudia Timofte, viceprimarul Ovidiu Mureşan, Ion Eremia de la Universitatea de Stat din Rep. Moldova şi decanul gazdă Ioan Horga. Comunicării. Au urmat comunicări în plen susţinute de specialişti din România, Ungaria şi Republica Moldova.
„În linii generale, lucrările conferinţei au reuşit să aducă în discuţie noi perspective asupra scrisului istoric, dar şi noi modalităţi de atragere de fonduri pentru dezvoltarea cercetării istorice care să fie în concordanţă cu cerinţele vremii”, a rezumat prodecanul Gabriel Moisa de la Facultatea de profil. Dezbaterile şi intervenţiile ştiinţifice s-au finalizat cu o serie de concluzii privind statutul istoriei şi al istoricilor în contemporaneitate, pe care organizatorii le-au numerotat.
FACTBOX
Concluziile conferinţei
1. Pe tot parcursul secolului al XX-lea s-au înregistrat perturbări în relaţiile dintre istorie, factorul politic şi societate. În transformările ce au avut loc, ştiinţa istorică a fost lipsită de rolul său de „magistra vitae”. Sub acest aspect, au avut loc numeroase intervenţii docte p