Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De beat ce era, un elev din Pașcani a vrut să bată gardianul școlii

Publicat in 7Est, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Un nou scandal în curtea Liceului Tehnologic ”Mihai Busuioc” din Pașcani, acolo unde la începutul lunii un fost elev a ținut morțiș să intre în școală deși el nu mai avea ce căuta la unitatea cu pricina. De data aceasta un elev al unității a provocat un scandal imens, după ce a vrut să intre sub influența băuturilor alcoolice la orele de curs.

Dimitrie Fedeleș, de 19 ani, elev în clasa a XI a, a băut mai multe pahare de alcool, la un bar din apropiere, iar mai apoi a vrut să meargă la ore. Agentul de pază a școlii, când l-a văzut în ce stare este, i-a interzis accesul în unitate. În acel moment, Dimitrie Fedeleș a început scandalul. El s-a năpustit cu pumnii și picioarele asupra agentului de pază. Omul a povestit pentru newspascani.com că a reușit cu greu să îl imobilizeze și să cheme poliția.

La fața locului a sosit un echipaj al Poliției Locale care l-a amendat pe tânăr cu suma de 200 lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentul s-a petrecut miercuri, 16 octombrie.

Tânărul nu s-a oprit aici. Câteva ore mai târziu, a fost depistat din nou de agenții Poliției Locale consumând băuturi alcoolice pe strada 22 Decembrie. Pentru această faptă a fost amendat cu 500 de lei.

(Sursa: newspascani.com) Un nou scandal în curtea Liceului Tehnologic ”Mihai Busuioc” din Pașcani, acolo unde la începutul lunii un fost elev a ținut morțiș să intre în școală deși el nu mai avea ce căuta la unitatea cu pricina. De data aceasta un elev al unității a provocat un scandal imens, după ce a vrut să intre sub influența băuturilor alcoolice la orele de curs.

Dimitrie Fedeleș, de 19 ani, elev în clasa a XI a, a băut mai multe pahare de alcool, la un bar din apropiere, iar mai apoi a vrut să meargă la ore. Agentul de pază a școlii, când l-a văzut în ce stare este, i-a interzis accesul în unitate. În acel moment, Dimitrie

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 8 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°