Au existat mereu, după 1990, oameni politici, oameni de cultură, “conştiinţe ale epocii lor”, care au pledat, cu argumente de netăgăduit, pentru revenirea Majestăţii Sale Mihai I în fruntea Ţării sau măcar în ţară. Până la urmă, greu, Regele României a reuşit să vină în patria sa, după aproape o jumătate de secol de dureros exil. Astăzi, la aniversarea a 92 de ani a Majestăţii Sale, este, poate, un bun prilej pentru a readuce în memoria românilor câteva fragmente din dialogurile pe care le-am purtat de-a lungul anilor cu diverse personalităţi marcante ale vieţii publice din anii ’90, despre Regele Mihai, în vremuri când erai luat la bătaie dacă aveai la rever o insignă cu coroana regală.

Scriitorul şi omul de cultură Mircea Ciobanu, autorul volumelor “Convorbiri cu Mihai I al României” şi reprezentant al Majestăţii Sale pentru presă şi pentru relaţiile cu publicul, în săptămânalul “Flacăra”, 11 aprilie 1995:

“Regele nostru este un om cu o memorie extraordinară, care a citit mult, un om cu o vastă cultură, orientată spre istorie, spre problemele de politică contemporană, spre legislaţiile ţărilor democratice în care este introdus cum, repet, foarte puţini oameni sunt introduşi. Ceea ce este extraordinar în întâlnirea mea cu Majestatea Sa Regele este faptul că mi s-a dat prilejul de a cunoaşte un om care caută mereu legătura dintre vorbă şi faptă. A dus şi duce o viaţă după cele mai înalte precepte ale moralei şi ţinând seama de fiecare paragraf al Constituţiei Române! Gândiţi-vă ce ar fi făcut comuniştii cu imaginea Regelui Mihai, ei, care au trăit din născociri cu privire la el, dacă ar fi dus o viaţă mai puţin riguroasă! Rigoarea este semnul de căpetenie al vieţii acestui om care ne reprezintă în tot ceea ce aveam noi mai bun.

Simpla prezenţă a Regelui converteşte şi dă libertatea fiinţei de a se exprima în ceea ce are ea mai bun! Sunt oameni ală