Consiliul Uniunii Europene a aprobat României un nou program de asistenţă financiară preventivă pe termen mediu de până la 2 miliarde de euro, care însoţeşte acordul stand-by cu FMI în valoare de alte 2 miliarde de euro. Facilitatea din partea Uniunii Europene poate fi accesată până la data de 30 septembrie 2015. În cazul în care va fi activată, asistenţa va fi acordată sub forma unui împrumut cu o maturitate medie maximă de opt ani.
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a avizat pe 27 septembrie scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv. Totodată, Banca Mondială a pus la dispoziţia României 1 miliard de euro, opţiunea de accesare a fondurilor fiind valabilă până în decembrie 2015. România a tras miercuri 700 milioane de euro din acest împrumut.
În condiţiile actuale din piaţă, România nu intenţionează să acceseze fondurile UE, dar asistenţa preventivă va consolida stabilitatea macroeconomică, bugetară şi financiară şi, prin continuarea reformelor structurale, să sporească rezistenţa şi potenţialul de creştere a economiei. Comisia Europeană va conveni cu autorităţile din România, după consultări cu Comitetul Economic şi Financiar, condiţiile de politică economică ataşate asistenţei financiare. Aceste condiţii urmează să fie incluse într-un memorandum de înţelegere.
Consiliul Uniunii Europene a aprobat României un nou program de asistenţă financiară preventivă pe termen mediu de până la 2 miliarde de euro, care însoţeşte acordul stand-by cu FMI în valoare de alte 2 miliarde de euro. Facilitatea din partea Uniunii Europene poate fi accesată până la data de 30 septembrie 2015. În cazul în care va fi activată, asistenţa va fi acordată sub forma unui îm