Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde și cum au fost racolaţi parlamentarii PP-DD de către USL. Senator PP-DD: Există impresari, samasari de parlamentari. Au negociat și în aeroport și la hotel. Lui Tudor Barbu I s-a promis funcții în trustul Intact

Publicat in Puterea, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Parlamentarii PP-DD au dezvăluit pentru PUTEREA care au fost metodele de racolare a senatorilor și deputaților partidului ce au migrat către PSD și PNL. Aceștia au declarat că discuțiile dintre senatorii și deputații Partidului Poporului Dan Diaconescu și cei din USL s-au purtat atât în aeroport, cu ocazia venirilor şi plecărilor în teritoriu, cât și la hotel, unde unii sunt cazaţi. Mai mult, potrivit sursei respective, Tudor Barbu și-ar fi negociat plecarea la PC chiar cu Dan Voiculescu, care i-ar fi promis că va avea funcții în cadrul trustului Intact, iar Barbu ar fi promis că va aduce mai mulți parlamentari din partidul lui Dan Diaconescu în PC. Contactat de ziarul PUTEREA pentru o poziție oficială, Tudor Barbu a precizat că nu comentează și a adăugat că nu îl interesează opiniile foștilor colegi de partid. În schimb, liderul senatorilor PP-DD, Haralambie Vochițoiu, a afirmat că va face tot posibilul ca alți colegi să nu mai plece, astfel încât să nu se desființeze grupul.

Actualii aleși PP-DD au explicat pentru PUTEREA cum au decurs negocierile dintre foștii colegi de partid care au ales să migreze către USL, fie pentru funcții, fie sume mari de bani sau pentru alte foloase și interese.

Un fel de impresari

Aceștia au argumentat că există impresari, interpuși ai liderilor partidelor mari care au venit și negociat. ”Există samsarii de parlamentari, un fel de impresari, așa, care vin și negociază. Au discutat și cu alți aleși USL care sunt aleși în același județ. Au vorbit și la hotel, și în aeroport. Unde apucă. Unora dintre ei li s-a promis deja că li se vor da funcții. De exemplu, i s-a spus unui parlamentar că i se vor da funcții pentru rude, pentru un văr, ca de exemplu, funcție de subinspector la un Inspectorat Școlar Județean. Dar au fost și oameni de cuvânt, ca în cazul unui senator PP-DD de Brașov, Marius Coste; el s-a dus la PSD, i s-a

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 8 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 13 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 10 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Fotografiile postate de Elena Lasconi pot rămâne online, a stabilit BEC. Nicușor Dan, mesaj ironic la adresa instituției

HotNews acum 14 ore
Biroul Electoral Central a stabilit vineri că postarea Elenei Lasconi, în care a publicat patru fotografii cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea nu trebuie ștearsă, conform surselor citate de G4Media. Decizia a venit după o sesizare făcută

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 8 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

sâm.

8°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

8°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°