Viceministra Educaţiei pe învăţământul superior şi profesional s-a întâlnit astăzi cu studenţii de la Academia de Studii Economice. Deşi şi-a propus să vorbească despre problemele corupţiei şi despre strategia „Educaţie 2020“, Loretta Handrabura a dezvăluit şi unele experienţe personale.
„Chiar dacă sunt în politică din 1992, am vrut foarte mult să fiu cântăreaţă. Mi s-a zis chiar că mi se potriveşte muzica populară şi că trebuie să fac studii la Colegiul Muzical «Ştefan Neaga», dar nu mi-a reuşit şi am optat pentru filologie“, a recunoscut viceministra. „La filologia avusesem şi un curs despre folclor şi aşa mi-am împlinit parţial dorinţa“, le-a spus studenţilor Loretta Handrabura.
Ea le-a mai vorbit studenţilor despre echilibrul în viaţa personală şi profesională, despre relaţia omului cu Dumnezeu care i s-a schimbat după ce l-a cunoscut pe Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi despre visul de a se stabili în Suedia, o ţară pe care a îndrăgit-o.
Totuşi, Loretta Handrabura a vorbit şi despre problemele învăţământului superior, printre care a enumerat corupţia, indiferenţa şi lipsa participativităţii. „Universitatea este a studenţilor, nu daţi vina pe profesori sau autorităţi când nu vă place ceva, ci colaboraţi şi ajutaţi-ne“, a îndemnat studenţii viceministra Educaţiei.