Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) informează că a obţinut toate aprobările de la Primăria Capitalei pentru acţiunile de protest anunţate, astfel încât, în 6 noiembrie, aproximativ 10.000 de cadre didactice şi studenţi vor ieşi în stradă.
FSLI precizează că Primăria Municipiului Bucureşti a aprobat, miercuri, şi pichetarea Guvernului şi a sediului Uniunii Social Liberale (USL), în zilele 28, 29 şi 30 octombrie.
Astfel, în 28 octombrie vor fi pichetate simultan, între orele 11.00 şi 13.00, sediile Guvernului şi USL, în 29 octombrie, între orele 10.00 şi 12.00, se va protesta doar la sediul Guvernului, iar în 30 octombrie, în intervalul 11.00 - 13.00, doar sediul USL.
"Primăria Capitalei a aprobat şi acţiunile FSLI din data de 6.11.2013, astfel că ap roximativ 10.000 de dascăli vor protesta în Piaţa Victoriei în intervalul 11.00-13.00, urmând ca între 13.00 şi 15.00 să se deplaseze spre sediul Parlamentului pe traseul: Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului (Piaţa Constituţiei). La acest protest vom avea sprijinul studenţilor şi facem apel şi la părinţi şi la întreaga societate civilă să ni se alăture, pentru că revendicările noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor românilor", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Revendicările FSLI vizează: alocarea, începând cu 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru Educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public; modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic; adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie 2:1.
Sindicaliştii din educaţie