Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, efectuează astăzi o vizită de lucru la Madrid, în cadrul demersurilor comune de aprofundare a cooperării bilaterale sectoriale, potrivit unui comunicat remis de Ambasada României la Madrid, citat de Agerpres.
Vizita are loc după ce premierii Victor Ponta şi Mariano Rajoy au decis, la 22 iulie, dezvoltarea relaţiei bilaterale în vederea unui parteneriat strategic.
În cadrul acestei vizite, ministrul Robert Cazanciuc va avea o întrevedere cu omologul său spaniol, Alberto Ruiz Gallardon, în cadrul căreia vor fi abordate teme de interes pentru cooperarea româno-spaniolă în domeniul justiţiei, cu relevanţă directă pentru comunitatea românească din Spania, aşa cum este cooperarea în domeniul protecţiei minorilor români neînsoţiţi, repatrierea persoanelor condamnate, sau aplicarea mandatului de arestare.
Totodată, vor fi analizate modalităţi de intensificare a cooperării în cadrul european şi internaţional deopotrivă, în domenii precum implementarea Programului Stockholm, protecţia persoanelor fizice în preluarea datelor cu caracter personal, sau consolidarea rolului Eurojust.