Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-a însuşit raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile premierului Victor Ponta despre ancheta la Liceul "Bolintineanu", potrivit căruia acestea nu au afectat independenţa magistraţilor.
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit conţinutul Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 3106/IJ/789/DIP/2013 având ca obiect apărarea independenţei sistemului judiciar, ca urmare a cererii înaintate de Teodor Baconschi, Monica Macovei, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, apreciindu-se că afirmaţiile primului-ministru, domnul Victor Ponta, privind activitatea procurorilor cu ocazia instrumentării dosarului penal nr.2760/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu au avut drept consecinţă o afectare a independenţei magistraţilor", arată CSM, ulterior plenului de marţi.
Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Judiciare, "prin declaraţiile premierului Victor Ponta nu s-a depăşit limita unui discurs politic".
"Nu au existat elemente care să aducă atingere independenţei justiţiei", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, la 11 iulie, Inspecţia Judiciară să verifice dacă independenţa justiţiei a fost afectată în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta privind ancheta pentru posibile cazuri de corupţie şi fraudă la bacalaureatul susţinut la Liceul "Bolintineanu" din Capitală.
Preşedintele Consiliului, Oana Schmidt-Hăineală, a dispus transmiterea către Inspecţia Judiciară a scrisorii semnate de Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, referitoare la declaraţiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".
Monica Macovei, Teodor Baconsc