Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru Mediafax, că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.
"Confirm că am făcut şi facem demersuri pe relaţia cu Guvernul canadian pentru eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în contextul în care Parlamentul European a adoptat un raport extrem de important care stabileşte foarte clar principiul reciprocităţii. Altfel spus, aşa cum cetăţenii canadieni au drept de liberă circulaţie în Uniunea Europeană, şi în România este firesc să aşteptăm şi noi o măsură similară", a declarat Corlăţean pentru Mediafax, la Washington, unde îl însoţeşte pe premierul Victor Ponta.
Ministrul a adăugat că este convins că, în cazul în care România nu va beneficia de un tratament egal Cehiei, Parlamentul României nu va ratifica acordul dintre UE şi Canada.
Acordul trebuie ratificat de către toate statele membre ale Uniunii Europene pentru a putea fi aplicat.
"Faptul că în cazul Cehiei s-a luat această măsură în contextul acordului încheiat între UE şi Canada este un precedent important şi pentru România. O spun public: personal, nu cred că Parlamentul României şi că parlamentarii români vor ratifica acordul respectiv dintre UE şi Canada fără ca autorităţile canadiene să adopte o măsură corectă faţă de libera circulaţie a cetăţenilor români", a spus Corlăţean.
El a recunoscut faptul că unele probleme care apar între state se rezolvă pe canale diplomatice, dar a precizat că s-a decis să informeze opinia publică despre acest fapt pentru a atenţiona că parlamentarii români sunt sensibili la măsurile discriminatorii aplicate României în problema vizelor.
"Aceste lucruri se transmit în m