Executivul a început discuţiile cu FMI având restanţe legate de privatizarea CFR Marfă, restructurarea companiilor de stat şi scăderea încasărilor bugetare. Sursa: Agerpres
Delegaţia FMI a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene a sosit în România pentru a evalua modul în care Guvernul român s-a achitat de sarcinile asumate. Una din cele mai importante neîmpliniri ale Executivului sunt arieratele. Guvernul a ratat în mod sistematic ţinta asumată în faţa FMI.
Mai mult, în ultimul timp, arieratele au crescut, în loc să se reducă. "Deşi încă din luna ianuarie 2013 s-au luat noi măsuri pentru reducerea arieratelor bugetelor locale, acestea au crescut comparativ cu decembrie 2012 (840 milioane lei), ajungând la finele lunii martie la 933 milioane de lei", atrăgea atenţia Consiliul Fiscal, într-un raport din luna septembrie.
De asemenea, încasările la bugetul de stat au evoluat slab. Raportat la PIB-ul estimat, încasările pe primele opt luni sunt cu 0,5% din PIB mai mici decât în aceeaşi perioadă de anul trecut. Şefii mai multor direcţii judeţene sunt ameninţaţi cu demiterea, deoarece nu au îndeplinit planul de încasări.
"Multe dintre promisiunile Guvernului nu au fost îndeplinite. Mă refer la restanţele înregistrate la privatizări, mai ales eşecul CFR Marfă, încasări la buget, rectificarea bugetară, care este negativă deoarece, nerealizându-se veniturile prognozate din accize şi TVA, vor trebui să taie dintr-o parte şi să pună în alta. Şi reforma din domeniul sănătăţii întârzie. Drept urmare, s-ar putea ca FMI să adopte un ton mult mai dur", a spus pentru EVZ Gheorghe Ialomiţianu, ex-ministru de Finanţe. La capitolul "realizări parţiale" ar putea fi trecută listarea a 15% din Romgaz, care a demarat zilele trecute. Rămâne de văzut dacă aceasta se va încheia cu succes.
Eşecul CFR Marfă
Ca să dea bine la bilanţul făcut de FMI în vară, Guvernul s-