Oficialii clubului FC Olt Slatina se temeau, înaintea meciului cu Târgu Mureş de arbitraj, având în vedere faptul că ardelenii au beneficiat de penalty-uri şi o serie de eliminări în tabăra adversă.
Preşedintele divizionarei secunde slătinene, Cristi Şcheau, a catalogat arbitrajul, condus de Paul Unimatan, ostil. Oficialul a apreciat munca depusă de echipă pentru a obţine puncte în condiţiile date.
„În debutul jocului, arbitrul trebuia să dicteze eleminare la Târgu Mureş, l-a umplut de sânge pe Cruşoveanu, s-a dus la spital, iar arbitrul a dat galben, iar nouă ne-a dat direct roşu, când faultul a fost de galben. De ce ne-a fost teamă nu am scăpat, nu este posibil aşa ceva. Este meritul echipei pentru modul în care s-a dăruit. Ne-am apărat foarte bine, grupat, ba chiar puteam să revenim cu cele trei puncte. Bancu a avut, în prelungiri, o ocazie imensă scoasă de portar. Oamenii, în tribună, ne-au aplaudat, ba chiar unii spuneau că merităm victoria, chiar dintre oficialii echipei Târgu Mureş. Este un punct muncit, băieţii s-au dăruit extraordinar”, a declarat preşedintele celor de la FC Olt Slatina, Cristi Şcheau.