Nu se evidenţiază cu nimic. Este doar unul dintre cei mulţi care nu se pot întreţine şi apelează la mila publică. „Apelează” este doar un termen, pentru că moşul Mihai, aciuat pe lângă un supermarket din Botoşani, nu cere nimic niciodată, însă mulţumeşte cu multă căldură pentru orice i se oferă: un fruct, un bănuţ, o bucată de pâine. Nu a pus gura pe carne de nici nu mai ştie când. „Dar nu-i nimic, mie îmi place mult laptele. Sau suc cu pâine, e tare bun”, mărturiseşte el. Nu vrea „publicitate” pentru că se teme că îi va aduce mai mult rău. Vrea doar să poată să-şi cumpere câteva baxuri de brichete ca să-şi încălzească cămăruţa în care poate i se va permite să-şi petreacă iarna. Şi asta după ce iarna trecută a petrecut-o într-un cavou. Un domn de bine i-a adus un aparat de radio şi i-a tras un cablu ca să-şi pună un bec. Nu spune el asta, ci oamenii care îl cunosc de ani de zile şi care susţin că bătrânul de 78 de ani trebuie ajutat ca să treacă de frig în condiţii omeneşti. El, însă, speră că femeia în curtea căreia şi-a găsit un adăpost îl va lăsa la iarnă să doarmă în bucătăria ei. „Are grijă de mine. E o doamnă cu suflet bun şi mă mai cheamă să mănânc o ciorbă caldă, mă lasă să mă spăl. Dar mi-e ruşine”, spune bătrânul. Nu a fost întotdeauna un om al străzii. A făcut o facultate, a fost şofer pe ambulanţă 38 de ani, apoi, după pensionare, a lucrat la o firmă din Botoşani tot ca şofer. Dar când picioarele nu l-au mai ajutat, a rămas şi fără loc de muncă. Şi fără casă. Pentru că a locuit într-o casă naţionalizată, s-a trezit în stradă când proprietarul căruia i se retrocedaseră imobilele şi-a intrat în drepturi. „A trebuit să mă despart de soţie. Ea locuieşte acum la sora ei şi i-am lăsat ei pensia mea de 500 de lei. Eu cât mai trăiesc? Mai bine să-şi plătească ea lumina şi ce nevoi mai are”, spune moşul Mihai. A avut parte şi de întâmplări neplăcute. „Am luat