Primul film în aromână, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, în regia constănţeanului Toma Enache, va avea o proiecţie specială pentru spectatorii din Constanţa. Aceasta are loc vineri, 25 octombrie, de la ora 17 la Cinema Cityplex Tomis Mall şi de la ora 20, la Cinema City – Maritimo Shopping Center.
Publicul va avea ocazia să-i întâlnească şi să le pună întrebări protagoniştilor filmului: regizorul Toma Enache, actorii Linda Croitoru, Lică Gherghilescu-Tanaşoca, Teodora Calagiu Garofil, Rudy Rosenfeld, Camelia Şapera, Mara Panaitescu, Nicu Baturi etc şi echipei de filmare.
Proiectul cinematografic este unic prin dialogurile în exclusivitate în limba aromână, echipa de actori şi realizatori formată aproape integral din aromâni şi printr-o poveste romanţată, centrată pe originile poporului aromân. Rolul principal feminin este interpretat de Linda Croitoru, un top model de origine aromână care trăieşte la Hollywood, iar cel masculin de Toma Enache. Filmul va rula în toate ţările balcanice în care locuiesc aromâni.
Povestea unei călătorii iniţiatice
„Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ este o dramă romantică ce spune povestea lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, fascinat de ideea că ar putea descoperi un al 13-lea adevăr absolut despre aromâni.
Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale şi adevărul, şi femeia la care visează. Dacă o va găsi Toni pe Armâneamea şi va reuşi într-un final să salveze istoria neamului, veţi afla la premiera filmului din 25 octombrie.
„Sper din tot sufletul ca publicul să vină în număr mare la acestă premieră, unică în istoria cinematografiei. Un film artistic vorbit în aromână, o limbă veche de peste 2000 de ani. Sigur că povestea este una armânească, însă mi-am dorit să f