Referendumul pentru modificarea Constituţiei are şanse mici să fie organizat în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale de anul viitor. Curtea Constituţională a amânat miercuri până pe 14 noiembrie soluţionarea contestaţiei depuse de preşedintele Traian Băsescu la legea referendumului. Şeful statului critica reducerea pragului de prezenţă la urne de la 50% plus unu la 30%.
Iniţial, USL a vrut ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să aibă loc la sfârşitul acestui an. Cu atât mai mult cu cât legea a fost modificată în sensul dorit de PSD şi PNL. Mai exact, pragul de prezenţă la urne pentru validarea consultării populare a fost redus la 30%.
Problema a venit însă de la Curtea Constituţională, care a stabilit că legea referendumului poate fi aplicată de-abia peste un an. USL-ul şi-a revizuit atunci strategia şi a decis să facă referendumul concomitent cu alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Nici acest lucru nu pare a mai fi posibil, după amânarea de miercuri de la Curtea Constituţională. Decizia a fost luată din cauză că lipseau trei membri: Iulia Motoc, aleasă recent judecător la CEDO, Petre Lăzăroiu şi Daniel Morar, propuşi de Preşedinţie la Curtea Constituţională.
Singura dată la care referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc odată cu primul tur al prezidenţialelor ar fi 30 noiembrie 2014. Numai că 30 noiembrie este Sfântul Andrei, zi liberă de la stat, iar a doua zi e 1 decembrie, ziua naţională, când de obicei românii sunt plecaţi într-o mini-vacanţă.
O primă reacţie a venit de la preşedintele Camerei Deputaţilor. Întrebat dacă sunt şanse ca referendumul constituţional să aibă loc odată cu prezidenţialele de anul viitor, Valeriu Zgonea a răspuns: "Teoretic, da. Practic, nu".
Referendumul pentru modificarea Constituţiei are şanse mici să fie organizat în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale