Un functionar de la Casa Alba, care lucra in domeniul Apararii, a fost concediat dupa ce a trimis mesaje cu caracter insultator pe Twitter, sub o identitate fictiva.
Jofi Joseph conducea departamentul pentru Neproliferare Nucleara al Consiliului National al Apararii de la Casa Alba, arata CNN.
El posta mesaje pe contul @natsecwonk, care a fost sters marti seara. Comentariile sale se refereau la aspecte ale politicii externe americane si unele dintre ele, adresate unor inalti oficiali ai administratiei Obama, aveau un caracter jignitor.
Oficialul a participat si la discutii pe teme nucleare cu oficiali iranieni la un moment dat.
In unele mesaje, Jofi Joseph se declara admirator al lui Obama, dar isi exprima neincrederea in acesta din cauza oamenilor alesi de presedintele american pentru anumite posturi, cum ar fi John Kerry sau consilierul pe Aparare Nationala, Ben Rhodes.
Mesajele sale erau critice si la adresa unor republicani. Intr-un mesaj, acesta scria: "Cine ne va face favoarea, odata si o data, sa ne scape de Sarah Pallin si de restul gunoaielor albe din familia ei?".
Un functionar de la Casa Alba, care lucra in domeniul Apararii, a fost concediat dupa ce a trimis mesaje cu caracter insultator pe Twitter, sub o identitate fictiva.
Jofi Joseph conducea departamentul pentru Neproliferare Nucleara al Consiliului National al Apararii de la Casa Alba, arata CNN.
El posta mesaje pe contul @natsecwonk, care a fost sters marti seara. Comentariile sale se refereau la aspecte ale politicii externe americane si unele dintre ele, adresate unor inalti oficiali ai administratiei Obama, aveau un caracter jignitor.
Oficialul a participat si la discutii pe teme nucleare cu oficiali iranieni la un moment dat.
In unele mesaje, Jofi Joseph se declara admira