Unii l-au socotit un urmaş al lui Pamfil Şeicaru, alţii l-au numit „nepotul lui Caragiale”, aluzie la harul său de pamfletar. Ziarist, autor de cărţi, iniţiator de reviste culturale, regretatul Corneliu Ştefan nu are echivalent, în viziunea jurnaliştilor cu experienţă, în istoria presei româneşti. La un deceniu de la moartea directorului şi fondatorului OPINIA, colegul său din redacţiile a două ziare, Dorin Ivan, publică volumul „Gazetarii mor în picioare – dialoguri cu Corneliu Ştefan”.
Cartea are două părţi: un amplu dialog între maestru şi ucenic, pe de o parte, şi un portret comentat şi argumentat, pe de altă parte, al celui dintâi. Din confesiunile lui Corneliu Ştefan se desprind nuanţe despre evenimente diverse, precum: primii ani post-decembrişti, prietenia cu prinţul şerban (Bani) Ghica (fost deţinut politic), despre Ion Iliescu, Corneliu Coposu, personalităţile istoriei româneşti, monarhie, Tezaurul de la Pietroasele etc.
„În situaţii-limită, Maestrul a găsit soluţii salvatoare pentru ziar şi pentru mica noastră comunitate de jurnalişti. Corneliu Ştefan a făcut politică, politică de dreapta, dar a refuzt „onoarea” de a fi parlamentar. Lider al Convenţiei Democrate, la Buzău, el avea asigurat primul loc pe lista de candidaţi. A preferat să trimită în Parlament pe altcineva. Mi-a mărturisit că nu doreşte să meargă într-un Parlament dominat de nostalgici. „Mi-ar fi ruşine să mă întorc la alegători după patru ani cu sacul plin de iluzii neîmpărtăşite”. Opera sa literară şi jurnalistică este pe cât de diversă, pe atât de profundă. (...) La un deceniu de la trecerea sa pe tărâmul liniştii veşnice, când memoria începe să joace feste, m-am gândit
să-i aduc un modest omagiu. După zece ani de dialoguri mute am decis să transmit câteva lecţii pe care eu însumi le-am primit”, precizează Dorin Ivan.
Ar fi refuzat Ringier-ul
@N
