Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: “Discuţia despre unificarea dreptei este puţin tardivă. Zarurile au fost deja aruncate”

Publicat in Press Alert, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea consideră că discuţia despre unificarea dreptei este puţin tardivă, arătând că nu ştie “pe cine mai interesează astăzi în mod real” acest proiect, câtă vreme a fost deja pasat după alegerile europarlamentare. Deputatul PDL este de părere că unificarea dreptei ar trebui făcută înainte de alegerile europarlamentare de anul viitor, nu după, potrivit Mediafax.

Elena Udrea crede că “discuţia este puţin tardivă, pentru că s-au exprimat poziţii ferme legat de proiectul unificării la acest moment”. “Din păcate, s-a vorbit mult şi nu s-a făcut nimic. Nu ştiu pe cine mai interesează astăzi în mod real unificarea dreptei, câtă vreme deja s-a pasat proiectul pentru după alegerile europarlamentare, când şi atunci aţi văzut, ca să citez din domnul Blaga, vom vedea dacă avem cu cine. Deci cred că în acest moment, în mod real, onest, nu sunt mulţi interesaţi cu adevărat ca această unitate să existe. Cred din punctul meu de vedere şi sunt relativ dezamăgită de ceea ce se întâmplă, că zarurile au fost deja aruncate”, a spus ea, la RFI.

“Vom vedea probabil dacă se mai poate face ceva după europarlamentare, dar toată lumea va pierde din refuzul acesta de a sta la masă acum şi a avea un proiect unificator la acest moment, de a avea un partid puternic, care să scoată un 25%-27% la europarlamentare, de a avea un singur candidat la prezidenţiale şi în spate cu un vehicul politic puternic”, a adăugat deputatul PDL.

Întrebată dacă există riscul ca PDL să rămână în afara proiectului de unificare a dreptei, Elena Udrea a răspuns: ”Da. Cred că nu este bine pentru PDL în percepţia electoratului de dreapta, pentru că se va vedea ca partidul care refuză acest proiect”. Ea consideră că un singur partid de dreapta ar fi avut şanse mai mari să obţină un scor mai bun ca al PNL la alegerile europene de anul viitor. “Ar fi fost mult mai bine să reuşim să merg

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°