Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miracol! A ieşit din comă numai să-şi cunoască bebeluşul

Publicat in Click, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Poveste înduioşătoare! Timp de o oră magică Hannah-Michelle Browne, de 21 de ani, a cunoscut fericirea de a fi mamă, potrivit "The Sun".

Uitându-se cu nesfârşită dragoste spre pruncul pe care abia îl adusese pe lume, ochii i s-au luminat şi a zâmbit anemic. Bebeluşul pe care l-a adus pe lume a fost scos din pântecele său printr-o operaţie de cezariană de urgenţă, în timp ce se afla în comă.

După naştere, Hannah s-a trezit miraculos din comă numai pentru a petrece o oră cu micuţul său, apoi a murit! Medicii nu-şi pot explca minunea cum a putut reveni la viaţă numai pentru a cunoaşte, măcar pentru foarte puţin timp, bucuriile maternităţii.

Numai pentru a cunoaşte ce simte o femeie când devine mamă! Mama ei, bunica Michelle, a spus cu lacrimi în ochi: "Imaginea cu fiica mea sărutându-şi copilul, primul meu nepot, a rămas un moment frumos care va rămâne pentru totdeauna în mintea şi sufletul meu.

Acum cred că l-a sărutat pentru a-i zice adio". Hannah-Michelle, din Abergavenny, Ţara Galilor, avea o boală rară care i-a provocat stop cardiac în a 36 săptămână de viaţă. Relaţia cu tatăl bebeluşului nu a mers, dar ea s-a hotărât să păstreze sarcina, care a debutat în luna mai.

Şase luni mai târziu, a început să nu se simtă bine. Mama ei povesteşte că era vizitată tot timpul de medici, care i-au dat antibiotice şi un inhalator. Însă starea sa a devenit gravă.

Tuşea şi expectora sânge, iar radiografiile au arătat că plămânii se umpluseră cu lichid şi inima nu îi funcţiona bine. A fost transferată la terapie intensivă la spitalul Universităţii din Cardiff.

Medicii au spus familiei că a suferit un stop cardiac, după care a fost supusă de urgenţă la operaţia de cezariană. Medicii erau convinşi că nu va mai reveni niciodată la viaţă.

Şi totuşi minunea s-a produs! Bietei Hannah-Michelle i s-a pus un diagnostic cumplit: cardiomiopat

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT,referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spune SRI

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 4 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 2 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Tensiuni în Marea Baltică: Focuri de avertisment trase de o navă rusească asupra unui elicopter german

Ziare.com acum o ora
Un nou incident în Marea Baltică a stârnit îngrijorări cu privire la o posibilă escaladare a conflictului între Rusia și NATO. O navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment asupra unui elicopter german, care efectua patrulări de suprave

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°