Am un obicei tâmpit, să mă uit la televizor cu butonul de la telecomandă care mută postul mereu apăsat. Astfel, nu reușesc să văd altceva decât imagini scurte și aleatorii, din care nu înțeleg nimic, plus că scot din sărite pe oricine are ghinionul să stea lângă mine. Nu mă deranjează că nu pricep o iotă din cadrele astea care se desfășoară cu repeziciune, pentru că tot ce e la televizor mă plictisește înainte să aflu despre ce e vorba. Cu două excepții, totuși: să fie ceva foarte bun, dar asta se întâmplă atât de rar încât nici nu merită menționat, ori ceva incredibil de prost. Nu prost sau foarte prost, ar fi în nota obișnuită, ci șocant de prost, ceva în genul vorbitoarelor cu morții de la OTV sau X-Factor de la Antena 1.

La X-Factor m-am oprit accidental, într-un moment în care mi-era prea lene să apăs pe butonul care schimbă postul, unul scurt, dar suficient să-l văd pe juratul Dan Bittman zbierând la un concurent: „Ești un nesimțit care își bate joc de noi. Ieși afară în momentul ăsta! M-am săturat de umflați din ăștia care vin aici să ne dea nouă lecții“. Dan Bittman, acest Fuego al rockului, vorbea precum colegul lui de juriu Cheloo, acest Tourette al vorbitului în rime pe un ritm din două acorduri. Îi vedeam pe Bittman și pe Cheloo alături, dându-și cu părerea despre același concurent penibil și nu înțelegeam. Ce naiba caută „și bărbații plâng câteodată“ lângă „te-alerg, te prind, te sparg la buci“?

Două poante: Turcu și Leonte

Ca să nu vorbesc aiurea, am văzut pe repede-înainte câteva ediții X-Factor și pot afirma fără teama de-a greși că e o emisiune atât de proastă încât merită văzută. E fascinant să privești cum niște oameni se fac voit de rahat într-un mod atât de definitiv, încât vor rămâne pe veci cu numele de „dobitocul ăla de la X-Factor“. Și aici mă refer, în special, la membrii juriului, foști și actuali. Cheloo vorbește numa’