Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Granturi SEE de 23 milioane euro

Publicat in Curierul, joi 24 octombrie 2013 ·

Alte două noi programe prin care România va atrage granturi SEE au fost semnate, marţi, de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Cele două programe sunt "Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural", respectiv "Promovarea egalităţii de gen şi a echilibrului între viaţa profesională şi cea privată", iar valoarea cumulată a granturilor se ridică la aproximativ 23 milioane de euro. Prin programul "Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural" sunt alocate României granturi în valoare de peste 16,47 milioane de euro. Prin acest program urmează să fie finanţate proiecte care vizează restaurarea, renovarea şi protejarea patrimoniului cultural, respectiv dezvoltarea comunităţilor locale şi asigurarea unor mijloace de trai sustenabile din punct de vedere economic prin revitalizarea patrimoniului natural şi cultural.

În cadrul programului este prevăzut pentru finanţare şi un proiect predefinit cu o valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, gestionat de Muzeul Astra din Sibiu. Programul este implementat de Ministerul Culturii, iar în perioada de implementare a programului vor fi lansate mai multe cereri de proiecte. În acelaşi timp, prin programul "Promovarea egalităţii de gen şi a echilibrului între viaţa profesională şi cea privată" sunt alocate României granturi în valoare de peste 5,3 milioane de euro. Granturile alocate prin intermediul acestui program vor fi utilizate pentru finanţarea de proiecte care vor promova egalitatea de gen şi echilibrul între viaţa profesională şi cea privată. Programul va fi implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Potrivit estimărilor, apelul de proiecte urmează să fie lansat în trimestrul IV al acestui an.

Până în prezent au fost semnate 15 programe din cele 22 prin care România beneficiază de granturi SEE şi norvegiene. Valoar

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°