Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LPS Suceava rămâne neînvinsă după primele trei etape

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava a început cum nu se putea mai bine acest sezon al Campionatului Național, cu două victorii, din tot atâtea meciuri disputate în primele trei etape. După un prim succes la Bacău, cu scorul de 24 – 19, handbaliștii pregătiți de antrenorul Iulian Dugan au reușit să se impună tot în deplasare, pe terenul celor de la LPS Botoșani cu scorul de 37 – 31. Sucevenii au avut un început bun de partidă, dar după 10 minute gazdele au echilibrat balanța, reușind pentru prima și ultima dată în meci să conducă la un gol. Până la pauză, LPS Suceava a avut inițiativa și a terminat prima repriză cu un avantaj de două goluri, scor 19 – 17. deși au avut parte de un arbitraj ce i-a dezavantajat, elevii lui Iulian Dugan au continuat jocul bun și s-au distanțat decisiv, impunându-se fără probleme la o diferență de șase goluri.

„Am întâlnit o echipă destul de bună, ce a avut parte de un arbitraj părtinitor, dar cu toate acestea, sportivii noștri au jucat foarte bine și nu le-au dat speranțe gazdelor la o surpriză, Marmeliuc, Enescu și Moțpan fiind jucătorii ce s-au evidențiat în mod special. Sunt foarte bucuros că ne-am scos punctele în două deplasări și sper s-o ținem în același ritm cât mai mult”, a declarat antrenorul Iulian Dugan.

Din lotul cu care echipa LPS s-a deplasat la Botoșani au făcut parte portarii Cosmin Todică, Alexandru Ștefan și Eduard Duman, dar și jucătorii Robert Enescu, cel mai bun marcator cu 10 reușite, Mihai Moțpan, Paul Marmeliuc, Marian Marțuneac, Ovidiu Bădeliță, Robert Chițan, Relu Chirilă, Emanuel Drăgoi, Cosmin Turcu, Ioan Zahariuc, Alex Dascălu și Robert Ionesi.

În etapa următoare, sucevenii vor juca pentru prima dată în acest sezon pe teren propriu, pe 9 noiembrie, de la ora 13.00, cu LPS Vaslui.

În celelalte meciuri ale etapei cu numărul trei, LPS Iași a terminat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 29 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°