În timp ce un imobil de 100 de apartamente se construieşte pe strada Judeţului din sectorul 2, chiar în spatele Circului de Stat Globus, ridicarea unor proiecte imobiliare în zona Parcului Circului a creat controverse nenumărate în rândul riveranilor, care s-au arătat a fi nemulţumiţi de indiferenţa autorităţilor faţă de spaţiul verde.
Proiectul rezidenţial care ar urma să fie gata la sfârşitul anului viitor oferă 101 apartamente noi, de 2, 3, 4 si 5 camere, amplasate într-o clădire, cu consum scăzut de energie, compusă din 15 etaje şi două niveluri subterane, potrivit unui comunicat de presă emis de reprezentanţii firmei constructoare.
Blocul este dotat cu trei lifturi de mare viteză, ce au o capacitate de transport de 8-13 persoane, iar la nivelurile subterane se află locuri de parcare şi de depozitare, dar şi un adăpost antiatomic. Apartamentele sunt întinse pe mărimi între 70 şi 200 de metri pătraţi, o caracteristică aparte a apartamentelor fiind reprezentată de peretele cortină de sticlă care îmbracă clădirea, terasele şi balcoanele spaţioase, pentru a oferi o vedere cât mai largă către Parcul Circului, în spatele căruia se află.
Construcţia a început în luna februarie 2013, având ca termen de finalizare sfârşitul anului 2014. Potrivit constructorilor, până în prezent, a fost finalizată structura de rezistenţă şi zidăria, iar de două săptămâni s-au demarat şi vânzările apartamentelor.
Partenerii în proiect au achiziţionat la finele anului trecut terenul de 2.400 de metri pătraţi pe care este construit imobilul. Potrivit comunicatului citat, aceştia au mai fost implicaţi în dezvoltarea de proiecte imobiliare pe piaţa locală, respectiv o clădire de birouri în zona Delea Nouă şi o hală de depozitare în Pantelimon, ambele integral închiriate. De asemenea, ei au dezvoltat un complex de locuinţe în Mogoşoaia, vândut integral.
Proie