Au pus împreună pe picioare o afacere, dar asocierea lor nu a fost de bun augur. Teo Trandafir şi nutriţionistul Gabriela Man se judecă pentru aproape 70.000 de euro, bani pe care vedeta i-a investit în firmă. Între cele două asociate nu mai există cale de împăcare, fiecare având propria versiune în ceea ce priveşte eşecul afacerii.
Fără pretenţia că are fler în afaceri, în anul 2008, Teo Trandafir, care la acea vreme lucra la Prima TV, s-a asociat cu medicul nutriţionist Gabriela Man şi împreună şi-au deschis societatea Dietetica. Firma avea ca profil producţia şi distribuţia unui produs dietetic inventat de doctorul Man: făina care nu îngraşă.
"E singura afacere pe care am făcut-o vreodată. Doamna doctor şi soţul său m-au căutat la Prima TV şi mi-au propus să ne asociem. Am fost foarte entuziasmată, mi s-a părut o treabă bună pentru atunci când mă voi retrage din televiziune. Ne-am făcut multe vise", a declarat, ieri, Teo, pentru Click! Visele s-au spulberat, însă, mai repede decât s-ar fi gândit. Afacerea în care şi-a investit toate economiile de-o viaţă s-a dus de râpă încet, dar sigur. Când a tras linie, a ieşit pe minus cu aproximativ 70.000 de euro.
"Toţi banii pe care i-am avut i-am băgat acolo. Nu am luat nici măcar 5 bani din afacerea asta. Nu am făcut nici un plin de benzină, nu am plătit vreo factură la telefonul mobil...", ne-a mai spus Teo, care a câştigat procesul pe care l-a deschis societăţii Dietetica, în care este încă asociată.
Dr. Gabriela Man, inventatoarea reţetei, spune că firma este acum în faliment
De cealaltă parte a baricadei, medicul nutriţionist Gabriela Man consideră că asociata ei nu s-a implicat suficient de mult în afacere.
„Amândouă ne-am asumat riscul de a pierde sau de a câştiga. Teo nu a respectat contractul de parteneriat. Cum poţi să iei bani şi să faci reclamă la un medi