Titlurile Electroputere Craiova (EPT) au avut o evoluţie negativă, în ultimele zece şedinţe de tranzacţionare, scăzând cu 34,67% şi închizând şedinţa de ieri, la 0,0049 lei/unitate.
Cotaţia EPT a scăzut, în ultimii trei ani, de aproximativ 20 de ori, iar de la începutul anului, declinul a fost de 70%.
Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare Intercapital Invest este de părere că investitorii "taxează" compania prin preţul din piaţă, aceştia anticipând probabil o înrăutăţire a climatului companiei.
Domnia sa se aşteaptă ca în perioada următoare, să vedem o volatilitate ridicată pentru titlurile EPT, cu reveniri foarte ample şi cu corecţii pe măsură.
Marian Lupu, director adjunct la Estinvest Focşani, apreciază că situaţiile financiare ale Electroputere nu sunt deloc bune şi că, de când a fost cumpărată de firma saudită, societatea a fost administrată prost. Domnia sa ne-a mai spus că obiectul de activitate nu mai este cel iniţial şi că nu crede în relansarea industriei de locomotive din ţara noastră, în condiţiile actuale ale CFR (Căile Ferate Române). Nici în privinţa perspectivelor societăţii, domnul Marian Lupu nu se declară prea optimist.
Un alt broker din piaţă, care apreciază că titlurile EPT scad cu valori mici, consideră că societatea nu mai valorează mai nimic. Brokerul este de părere că nu există perspective pentru Electroputere şi că, în mod normal, compania ar trebui delistată de la Bursă, numai că acest proces nu ar fi rentabil. "La acest preţ, te costă mai mult delistarea", a adăugat analistul.
Electroputere produce utilaj electrotehnic greu şi a fost privatizată în noiembrie 2007.
Acţionarul majoritar al Electroputere Craiova este compania saudită Al-Arrab Contracting Company Limited, care deţine 86,28% din capitalul social. În momentul privatizării, la EPT lucrau 2.600 de salariaţi, în prezent rămânând