Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonia participă la «Dansez pentru tine»!

Publicat in Click, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Antonia, una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului, deschide seria vedetelor care intră în acest sezon în ringul visurilor de la ProTV, unde dansează pentru un caz umanitar.

„Mă bucur că reuşesc de data aceasta să mă implic şi să intru în ringul de la Dansez pentru tine. Este o experienţă nouă pentru mine, dar frumoasă, şi cu fiecare repetiţie mă simt mai responsabilă şi mai dornică să fac tot ce ţine de mine să împlinesc un vis sau să aduc un zâmbet în viaţa cuiva. Am emoţii pentru vineri, dar abia aştept să dansez", a declarat Antonia.

Artista dansează pentru visul Roxanei Atofane, de 13 ani, din Suceava, care vrea să îşi continue orele de canto la Iaşi şi să îl ajute pe tatăl ei cu o proteză. Chiar dacă suferă de boala oaselor de sticlă, Roxana este pasionată de muzică şi ia cursuri de canto la Palatul Copiilor din Iaşi încă de când avea 7 ani.

O dată la patru luni, Roxana merge în Spania, pentru că doar acolo poate urma un tratament care să o ajute să aibă o viaţă mai uşoară. În ciuda tuturor piedicilor puse de soartă, tânăra nu s-a lăsat învinsă de neajunsurile acestei boli nemiloase şi a participat la multe festivaluri naţionale de muzică la care a obţinut premii foarte bune. Anul acesta, Roxana a mai primit o lovitură: tatălui ei i-a fost amputat un picior, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Familia a fost nevoită să facă un credit pentru a merge mai departe, dar nu a mai putut să susţină pregătirea Roxanei, care încearcă să suplinească acum lipsa orelor de canto acasă. Ştie însă că pentru a reuşi, trebuie să investească în pregătirea ei muzicală şi să studieze cât mai mult.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 4 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 4 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°