Corespondenţă de la Bruxelles - Dan LUCA - Se poartă intense dezbateri atât în cadrul grupurilor politice, cât şi la nivel naţional, despre regionalizarea României.

Într-un recent interviu acordat cu ocazia vizitei în România, doamna ministru al Dezvoltării Regionale din Polonia, Elżbieta Bieńkowska, a subliniat că succesul ţării sale în absorbţia fondurilor europene a venit ca un rezultat al regionalizării şi descentralizării, insistându-se pe calitatea proiectelor nu pe sume în sine.

Consider importantă în primul rând înţelegerea teoretică a terminologiei, înainte de a lansa comentarii pe acest subiect. “Conform dicţionarului, regionalizarea înseamnă «împărţirea în regiuni sau districte administrative: a aranja regional».

Regionalizarea este adesea confundată cu regionalismul şi este considerată de unii ca fiind o ameninţare la adresa statutului naţional. Regionalizarea nu este o ameninţare la unitatea teritorială a României. Adepţii procesului de descentralizare nu doresc să dezintegreze ţara ca stat, ci urmăresc să-i îmbunătăţească performanţele economice printr-o guvernare de tipul multi-nivel”, explica, nu de mult, Graţian Mihăilescu, expert în dezvoltare regională şi consultant în afaceri europene. Este esenţială şi delimitarea semnificaţiei noţiunii de “descentralizare” de “federalizare” – “Descentralizarea nu este altceva decât o garanţie a stabilităţii unei democraţii funcţionale. România este membră a UE, iar în Europa principiul subsidiarităţii este un termen de bază. Europa este una a colectivităţilor locale descentralizate, care permit o colaborare şi dezvoltare mai rapidă a regiunilor şi a comunităţilor locale”, completa acesta.

Important şi interesant de urmărit este şi cadrul în care s-a realizat reorganizarea administrativă – în cazul Poloniei, înainte de aderarea la U