Gara Docăneasa a fost prima scoasă la licitaţie de Fiscul din Galaţi şi prima vândută, pentru doar 20.000 de lei. Din momentul vânzării şi până astăzi, bătrânii din sat, care vor să meargă cu trenul la rudele de la oraş, trec prin adevărate chinuri.

Gara Docăneasa este undeva departe de Galaţi, într-un loc aproape uitat de lume. Pe calea ferată se mai ajunge cum se ajunge, dar pe drumurile rutiere este jale. Sătenii ştiau că singura lor cale de acces către civilizaţie era trenul.

Gara a fost părăsită prin 2003, după ce Direcţia de Finanţe Galaţi a pus sechestru pe ea. Din 2003 şi până în 2006, când as fost scoasă la licitaţie, Gara a fost vandalizată. A dispărut cam tot ce putea fi smuls: uşi, ferestre, bănci.

Din 2006, câţiva ani la rând, sătenii care au vrut să meargă cu trenul pe relaţia Galaţi-Bârlad şi invers şi-au luat biletele de tren de la un mic canton de pe vechiul peron al gării. De lşa o persoană fizică – PF Bumbaru. Au aşteptat trenurile în aer liber, fără a avea unde să se adăpostească, şi au citit mersul trenurilor – patru curse mari şi late – scris cu cretă pe cărămizi.

„Noua” gară a trecut prin clipe mult mai grele. A fost lăsată fără curent electric, iar vânzătoarea de bilete a fost nevoită să vândă la lumina lumânării. „Închipuiţi-vă noaptea, pe la două şi jumătate, cum este să stai într-un chioşc pe timp de iarnă, fără curent şi fără lumină”, povestea atunci femeia de la casa de bilete. La numai câteva zile de la vânzarea ei de către fisc, a dispărut şi şeful de staţie. Comunicarea dintre mecanicul de locomotivă şi Gară se făcea doar prin „naşul” de tren... Ziua dădea din mâini, noaptea flutura lumina lanternei.

Sătenii au crezut că-i o glumă

Oamenii au crezut iniţial că persoana care a cumpărat gara lor, veche de peste un secol, o va repara şi o va reda circuitului feroviar. Dar când au văzut că trec anii şi ni