Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera îşi dezvoltă prezenţa pe piaţa audiovizualului din România, fiind retransmisă şi pe platforma de satelit Focus Sat, operată de compania UPC România, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Televiziunea Al Jazeera a început să fie retransmisă şi pe teritoriul României în anul 2012, fiind, la momentul respectiv, disponibilă doar în reţeaua IPTV (Internet Protocol Television) a Ines Group.
Acum, televiziunea Al Jazeera îşi extinde prezenţa în audiovizualul românesc, fiind retransmisă şi în reţelele platformei Focus Sat, potrivit unei notificări remise CNA de Focus Sat, care a fost analizată în şedinţa de miercuri a Consiliului.
Reprezentanţii CNA au spus că este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera. Aceştia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera emite pe o frecvenţă licenţiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.
Pe de altă parte, şi televiziunile muzicale TV Planeta şi Planeta HD au notificat CNA că vor fi recepţionate pe teritoriul României. Potrivit reprezentanţilor CNA, aceste două televiziuni sunt licenţiate în Bulgaria. CNA nu a fost informat dacă aceste televiziuni sunt difuzate în prezent în grilele vreunui operator de cablu din România.
Potrivit Deciziei CNA numărul 1999 din 2005, serviciile de programe difuzate de către radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia unui stat membru al Uniunii Europene pot fi retransmise în România fără o autorizare prealabilă. Reprezentanţii radiodifuzorilor ale căror servicii de programe se retransmit în România trebuie să pună la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului copii legalizate, în limba originală şi în traducere, ale documentelor care atestă jurisdicţia şi autorizarea serviciului de programe.
Al Jazeera este o reţea de televiziune deţi