A trecut ceva vreme de când nu am mai auzit nimic legat de greve sau de mişcări sindicale în lumea profesorilor, lume din care şi eu fac parte.
Nu cred că există o categorie profesională din România mai îndreptăţită să protesteze decât profesorii. Poate doar medicii să fi fost la fel de umiliţi, de prost plătiţi. Este motivul pentru care zeci de mii au plecat din România şi alte zeci sau sute de mii au deja bagajele făcute. Şi ei cer salarii decente, cer să fie lăsaţi să-şi facă o carieră.
Iar în ce-i priveşte pe profesori, mult blamaţi în ultima vreme, urmăriţi de camere, pe telefoane, ce să mai spun? Au supravieţuit tăierii substanţiale de salarii, dar şi scenariilor de anul trecut ori de anul acesta cu o decenţă pe care nu mi-o imaginam.
În vremea de restrişte salarială am fost părtaşa unor adevărate drame ale familiilor de profesori care au avut de susţinut unul sau doi copii la facultate. Ştiu că le-a fost foarte greu.
Dacă medicii mai au o speranţă, dincolo de graniţe, profesorii ce să facă? Ştiu că vă gândiţi, în următoarea secundă, la meditaţiile profesorilor, dar, dacă aceştia nu predau obiecte la care să susţină aceste ore de meditaţii , vă întrebaţi cum supravieţuiesc?
Adevărat, este o problemă a societăţii noastre nu de astăzi, de ieri, ci dintotdeauna. Este o problemă a sistemului, care nu cred că va avea rezolvare prea curând.
Astăzi, situaţia cu privire la salariu s-a îmbunătăţit cumva. Drepturile salariale au fost recuperate, nu total, dar, oricum, situaţia nu mai este aşa de rea ca acum aproape doi ani. Trebuia să fie sacrificate câteva categorii sociale, şi, de ce nu, intelectualii? Să fie reduşi la tăcere!...
Cei care ne-au redus la tăcere au fost pedepsiţi cu votul. Sper că au primit o lecţie, de care, însă, ar trebui să ţină cont întreaga clasă politică!
A trecut ceva vreme de când nu am mai
