Scris de A.S. - Chiar dacă a votat noul program de reabilitare a clădirilor istorice din Timişoara care prevede acordarea de subvenţii şi credite cu dobândă zero de la primărie proprietarilor, pentru refacerea faţadelor şi acoperişurilor, consilierul local Adrian Orza nu este de acord cu forma în care a fost adoptată această hotărâre. Alesul crede că ar trebui să fie stimulaţi în primul rând cei interesaţi să realizeze lucrări şi la partea interioară, la structura de rezistenţă sau reţele. „Cred că scopul nostru este să salvăm clădirile de patrimoniu şi nu doar în Piaţa Victoriei să vopsim nişte faţade”, spune Orza.
„Programul de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri istorice din zona de acţiune prioritară a Municipiului Timişoara”, aprobat marţi în consiliul local, prevede acordarea de fonduri pentru reabilitarea clădirilor istorice care, prin nivelul avansat de degradare, pun în pericol viaţa trecătorilor. Doar o parte din fonduri, mai exact 20 la sută, sunt nerambursabile, restul de 80 la sută fiind acordate de municipalitate proprietarilor, persoane fizice, sub formă de împrumut pe o perioadă de 10 ani cu dobândă zero. Despre ce fel de lucrări este vorba? Reparaţii şi lucrări de refacere a acoperişului, lucrări de tinichigerie (pervaze, jgheaburi, burlane etc.), lucrări de reparare/ refacere a zidăriei/ pereților exteriori, a finisajelor exterioare (tencuieli, zugrăveli etc.), lucrări de reparare/ înlocuire a tâmplăriei exterioare, lucrări de refacere şi înlocuire a vitrinelor etc.
Fostul viceprimar Adrian Orza crede că este bine că legea permite în sfârşit autorităţilor locale să sprijine proprietarii privaţi, dar eficient ar fi fost să fie stimulaţi printr-un astfel de program timişorenii interesaţi să intervină asupra structurii de rezistenţă sau la partea de reţele.
„Eu am venit cu o idee care se referea la neajunsurile leg