Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ONG cere demiterea Mitropolitului Vladimir şi ameninţă cu proteste, dacă acesta nu va insista să fie anulată legea egalităţii de şanse

Publicat in Adevarul, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Un ONG îi cere Mitropolitului Vladimir să solicite insistent ca legea antidiscirmare să fie anulată sau să-şi dea demisia. În caz contrar, membrii organizaţiei ameninţă cu proteste în masă la Mitropolia Moldovei.

„Mitropolitul Vladimir este părintele nostru spiritual şi trebuie să îndeplinească decizia Sinodului privind excomunicarea unor deputaţi sau să convoace adunarea creştinilor, care îi vor alunga cât ai clipi din ochi pe aceşti conducători“, a menţionat membrul Uniunii Civice pentru Democraţie Directă.

Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că Mitropolitul nu a susţinut creştinii care au protestat pe 11 octombrie la Palatul Republicii. „Din sursele mele am aflat că Patriarul Kiril i-a lansat un ultimatul Mitropolitului, ca acesta să facă presiuni asupra autorităţilor să anuleze legea. În câteva zile acest utlimatum va expira. Îl rugăm pe Patriarh, în cazul în care capul bisericii nu-l va îndeplini, să trimită un alt mitropolit la Chişinău“, a adăugat Popa.

Membrii Uniunii au mai făcut un apel către enoriaşi, ca să iasă la un nou protest. „Nu mai are rost să protestăm în faţa Palatului Republicii, pentru că deputaţii sunt trădători şi vor fi pedepsiţi de popor la alegeri. Îl vom întreba pe Mitropolitul Vladimir două lucruri simple: este cu noi, creştinii, sau cu cei care au votat legea nediscriminare. Dacă este cu poporul, trebuie să accepte decizia sinodului, prin care deputaţii au fost scoşi din biserica ortodoxă“, a comunicat acesta, care a adăugat că, în cazul în care apelul lor nu va fi auzit, protestele nu vor avea loc.

Organizaţia noastră face un apel faţă de creştini, ca să iasă cu un protest la Mitropolie. Nu are nicio logică să organizezi proteste la palatul Republicii, pentru că deputaţii sunt nişte trădători, care nu fac nimic pentru popor. Şi vor fi pedepsiţi, la alegeri. Capul bisericii trebuie să ioasă în popor şi să răspu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeri prezidențiale 2024 27,31 % de alegători au votat în județul Constnața până la ora 14.00

Ziua Constanta acum 38 minute
Prezența la vot la ora 14.00 în județul Constanța este de 27.31%. Potrivit ROAEP, sunt înscirși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 151.486 de alegători pe listele permanente și 15.190 pe liste suplimentare. De asemenea au votat 7

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 45 minute
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum 24 minute
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum o ora
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 2 ore
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună, afirmă Zelenski după atacul cu drone ruseşti

G4Media acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73 de drone ruse

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

CTP, reacție la tăcerea lui Klaus Iohannis din ziua alegerilor prezidențiale: „Prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

Libertatea acum 45 minute
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur pe Klaus Iohannis, duminică, după ce președintele nu a răspuns la nicio întrebare a presei când a mers să voteze la alegerile prezidențiale.

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°