Actorul britanic Tom Hardy îl va interpreta pe Elton John în filmul biografic "Rocketman", a cărui producţie este programată să înceapă la sfârşitul anului viitor.
Elton John, în vârstă de 66 de ani, va fi producător executiv al filmului "Rocketman", al cărui titlu este inspirat de o melodie celebră a cântăreţului, lansată în 1972, potrivit site-ului accesshollywood.com.
Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri în Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.
El continuă să fie un simbol al vieţii publice, implicându-se în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic în 1998.
Elton John a concertat la Bucureşti de două ori, în 2003 şi 2010.
Tom Hardy, născut pe 15 septembrie 1977, s-a remarcat în producţii cu succes de casă precum "Marie Antoinette", "RocknRolla" şi "Inception". Rolul care l-a consacrat este cel al teroristului Bane din ultimul film al seriei "Batman", "Cavalerul negru: Legenda renaşte" (2012), în regia lui Cristopher Nolan. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »