Concordia, echipa pe care Dinamo o va întâlni etapa viitoare, numără în componenţa sa 11 oameni care au trecut prin „Ştefan cel Mare“, nouă jucători şi doi antrenori. Ei spun că vor da totul pentru a-şi învinge fosta echipă
Concordia lui Ionuţ Chirilă a adus jucători care au impresionat în „Groapă”, precum Liviu Ganea, Mitea şi Strătilă, dar şi fotbalişti care au fost doar în trecere pe acolo, ca Zuluf şi Ispir
Echipa din Chiajna a început campionatul din Liga I cu trei etape mai târziu decât Dinamo, însă cele două formaţii au acelaşi număr de puncte, 13. Iar luni, Concordia va merge în „Ştefan cel Mare” să învingă chiar cu armele dinamoviştilor. Ori trupa din „Groapă” nu mai sperie pe nimeni, ori Chiajna maschează bine emoţiile. Cert este că, ieri, Chirilă a sunat adunarea la antrenamentul de după-amiază cu zâmbetul pe buze şi cu un arsenal de glume. Poate şi vestea că primarul Minea tocmai le-a terminat de făcut piscina a contat.
Pe un soare neaşteptat de puternic pentru un sfârşit de octombrie, antrenorul de 47 de ani şi-a anunţat elevii că urmează să împartă lotul pe un criteriu inedit: într-o parte, foştii dinamovişti, de cealaltă parte, restul. La iniţiativa ProSport, Ionuţ Chirilă i-a adunat pe foştii „câini” din actualul lot al Chiajnei la o poză de grup. „Care aţi fost, mă, la Dinamo?!”, a întrebat tehnicianul. „Unde, pe stadion?”, s-a auzit un răspuns retoric. „Nu, care aţi jucat”.
Într-o fracţiune de secundă, şapte jucători s-au desprins din lot, fiecare cu povestea şi trecutul lui de „câine”. „Mister, staţi că mai sunt. Mitea şi Ispir n-au ajuns”, a avertizat cineva din stafful tehnic. „Păi, unde sunt? Adu-i încoace!”, a îndemnat Chirilă. „Ce faceţi, mă? Hai să stăm la o poză”, le-a spus antrenorul întârziaţilor.
Şi stafful tehnic e dinamovist
Şi s-au aşezat. În total, nouă