Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ING Groep obţine 974 milioane dolari din vânzarea de acţiuni ale diviziei de asigurări din SUA

Publicat in Bursa, joi 24 octombrie 2013 ·

ING Groep, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, a obţinut circa 974 de milioane de dolari (706 milioane euro) prin vânzarea de acţiuni ale diviziei de asigurări din Statele Unite, transmite Bloomberg.

Grupul a vândut 33 de milioane de titluri ale diviziei de asigurări din New York, ING US, pentru 29,5 dolari pe unitate, în urma căreia şi-a redus participaţia la aceasta la 59%. Acţiunile ING US au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri de la bursa din New York la 29,61 dolari pe unitate.

ING Groep va renunţa treptat la operaţiunile pe piaţa mondială a asigurărilor şi a managementului investiţiilor pentru a respecta termenii unui acord de bailout din 2008.

Participaţia grupului olandez la ING US era de 71%, după ce a vândut, în luna mai, acţiuni la preţul de 19,5 dolari pe unitate, într-o ofertă publică iniţială

Grupul olandez a convenit cu autorităţile europene de reglementare să vândă în acest an cel puţin 25% din acţiunile la divizia americană, peste jumătate până la sfârşitul anului 2014, iar restul deţinerii până la sfârşitul lui 2016. Până la sfârşitul anului 2018, ING Groep trebuie să finalizeze vânzarea operaţiunilor internaţionale de asigurări.

F.A. ING Groep, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, a obţinut circa 974 de milioane de dolari (706 milioane euro) prin vânzarea de acţiuni ale diviziei de asigurări din Statele Unite, transmite Bloomberg.

Grupul a vândut 33 de milioane de titluri ale diviziei de asigurări din New York, ING US, pentru 29,5 dolari pe unitate, în urma căreia şi-a redus participaţia la aceasta la 59%. Acţiunile ING US au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri de la bursa din New York la 29,61 dolari pe unitate.

ING Groep va renunţa treptat la operaţiunile pe piaţa mondială a asigurărilor şi a managementului investiţiilor pentru a respecta termenii unui acord de bailout

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 26 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 50 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°