Fetele noastre au fost la un pas de un rezultat mare, în primul meci din grupa de calificare pentru CE 2014. România a fost învinsă, la Oradea, scor 23-25, de campioana olimpică Norvegia, după un joc decis în ultimele trei minute.
După ce, la pauză, nordicele conduceau la limită, 11-10, româncele s-au “agăţat” de fiecare minge, reuşind să egaleze la 22 şi să rateze prin Perianu ocazia de a prelua conducerea pe tabelă.
A fost momentul decisiv, Norvegia reuşind în ultimele trei minute să se impună în faţa unei echipe în schimbare, în care cele mai bune au fost “veteranele” Ungureanu, Brădeanu, Elisei şi Nechita şi “debutantele” Perianu şi Marin.
La finalul meciului, tehnicianul naţionalei tricolore, Gheorghe Tadici, i-a luat în colimator pe arbitrii întâlnirii, precizând: “Sunt mândru de fetele mele, care s-au bătut exemplar, dar mi-e ruşine de arbitraj. Nu numai că nu au dat 5 la sută gazdelor, au dat vreo 10 oaspetelor. Meritam un punct”. Se califică primele două formaţii
Din grupa a 6-a preliminară fac parte România, Norvegia şi Belarus. Două din cele trei formaţii se vor califica la Europenele din 2014, ce vor fi găzduite de Ungaria şi Croaţia.