Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pakistanul susţine în secret atacurile cu drone americane pe teritoriul său

Publicat in Mediafax, joi 24 octombrie 2013 ·

Pakistanul susţine în secret, în decursul mai multor ani, atacurile cu avioane fără pilot conduse de către americani pe teritoriul său, deşi în mod public Islamabadul denunţă aceste acţiuni, a anunţat miercuri cotidianul The Washington Post, citat de AFP.

Premierul pakistanez Nawaz Sharif s-a întalnit miercuri cu preşedintele american Barack Obama, la Casa Albă, şi a cerut ca Washingtonul să înceteze atacurile cu drone în Pakistan. Totuşi, potrivit cotidianului american, documente secrete şi note ale serviciilor pakistaneze arată că CIA, care gestinonează programul avioanelor fără pilot, i-a transmis Islamabadului informaţii privind aceste atacuri.

Potrivit The Washington Post, care citează documente secrete, cel puţin 65 de atacuri cu avioane fără pilot au fost discutate între cele două state, în special, în cadrul unor reuniuni de la ambasada Pakistanului la Washington, unde documentele erau trimise direct oficialilor de la Islamabad.

Într-unul dintre cazuri, documentele arată că un atac din 2010 a fost realizat "la cererea Guvernului vostru". Un alt document pune în evidenţă o misiune comună a celor două state pentru urmărirea unei ţinte.

Documentele relevă, de asemenea, îngrijorările Statelor Unite, potrivit articolului co-semnat de către Bob Woodward, unul dintre cei mai celebri jurnalişti ai The Washington Post, care a dezvăluit cazul Watergate în anii 1970. Publicaţia menţionează că Washingtonul este îngrijorat de o posibilă infiltrare a extremiştilor în serviciile de informaţii pakistaneze.

Potrivit acestui articol, Washingtonul pretinde că are un "drept de a ucide superior tribunalelor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional".

Casa Albă a asigurat că "operaţiunile americane antiteroriste sunt precise, legale şi eficiente". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 11 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 8 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 8 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 7 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 8 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 5 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 6 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 9 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

5°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°