Dacă liderii politici de la Berlin vorbesc despre încredere şi autonomie de judecată, cerând SUA să nu adopte o postură de superioritate tutelară, în România e vorba de cu totul altceva.

Deputata europeană Renate Weber afirma recent că NSA a supravegheat cu siguranţă convorbirile telefonice din România dacă a avut interesul acesta. Odată cu dezvăluirile lui Edward Snowden nu mai e nicio îndoială că agenţia americană are această posibilitate tehnică. De altfel, au apărut suspiciuni dintre cele mai grave privind spionarea unor mari capitale europene cum ar fi Parisul sau Berlinul. Episodul clarificărilor cerute de cancelarul Angela Merkel ne arată deja că nu mai vorbim de speculaţii senzaţionaliste, ci de realităţi politice, chiar dacă parţial dezminţite.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a declarat că în cursul conversaţiei avute cu cancelarul Germaniei, preşedintele Barack Obama a dat asigurări că Statele Unite ”Nu urmăresc şi nu vor urmări convorbirile telefonice ale cancelarului”. S-a remarcat însă, pe bună dreptate, că asemenea interceptări ar fi putut avea loc în trecut. Dar faptul cel mai important este că asemenea interceptări sunt posibile. Nimeni nu mai poate avea o absolută încredere, căci un lucru care se poate întâmpla se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Iar faptul că se ştie că se va întâmpla poate fi instrumentalizat în toate chipurile posibile. Nici cei care ascultă nu vor putea fi siguri de aici înainte că ceea ce aud este autentic.

În orice caz, pentru România problema nu se pune exact în aceiaşi termeni ca în Germania. Dacă liderii politici de la Berlin vorbesc despre încredere şi autonomie de judecată cerând SUA să nu adopte o postură de superioritate tutelară, în România e vorba mai curând de cu totul altceva. Liderii de la Bucureşti care au ambiţia şi capacitatea reală de a exercita puterea locală ar putea ve