Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii de la Bucureşti nu par scandalizaţi de spionajul NSA

Publicat in Adevarul, joi 24 octombrie 2013 ·

Dacă liderii politici de la Berlin vorbesc despre încredere şi autonomie de judecată, cerând SUA să nu adopte o postură de superioritate tutelară, în România e vorba de cu totul altceva.

Deputata europeană Renate Weber afirma recent că NSA a supravegheat cu siguranţă convorbirile telefonice din România dacă a avut interesul acesta. Odată cu dezvăluirile lui Edward Snowden nu mai e nicio îndoială că agenţia americană are această posibilitate tehnică. De altfel, au apărut suspiciuni dintre cele mai grave privind spionarea unor mari capitale europene cum ar fi Parisul sau Berlinul. Episodul clarificărilor cerute de cancelarul Angela Merkel ne arată deja că nu mai vorbim de speculaţii senzaţionaliste, ci de realităţi politice, chiar dacă parţial dezminţite.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a declarat că în cursul conversaţiei avute cu cancelarul Germaniei, preşedintele Barack Obama a dat asigurări că Statele Unite ”Nu urmăresc şi nu vor urmări convorbirile telefonice ale cancelarului”. S-a remarcat însă, pe bună dreptate, că asemenea interceptări ar fi putut avea loc în trecut. Dar faptul cel mai important este că asemenea interceptări sunt posibile. Nimeni nu mai poate avea o absolută încredere, căci un lucru care se poate întâmpla se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Iar faptul că se ştie că se va întâmpla poate fi instrumentalizat în toate chipurile posibile. Nici cei care ascultă nu vor putea fi siguri de aici înainte că ceea ce aud este autentic.

În orice caz, pentru România problema nu se pune exact în aceiaşi termeni ca în Germania. Dacă liderii politici de la Berlin vorbesc despre încredere şi autonomie de judecată cerând SUA să nu adopte o postură de superioritate tutelară, în România e vorba mai curând de cu totul altceva. Liderii de la Bucureşti care au ambiţia şi capacitatea reală de a exercita puterea locală ar putea ve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 8 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Comisia Europeană - „România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului

Ziua Constanta acum 4 ore
Creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030 și, în consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să

Măsurile ANCOM împotriva FRAUDELOR în numele unor instituții publice, bănci sau companii de stat: furnizorii pot bloca apelurile din afara țării

Gandul acum 32 minute
Oficialii Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au anunțat, miercuri, În contextul creșterii semnificative a cazurilor de utilizare în mod fraudulos a resurselor de numerotație, că a identificat și impune o

Anunțul trupei A-HA: Solistul trupei, Morten Harket, are Parkinson de mai mulți ani

Mediafax acum 45 minute
Dezvăluire tulburătoare a trupei norvegiene A-HA: solistul Morten Harket a fost diagnosticat cu Parkinson. Solistul celebrei trupe pop din anii ’80, A-HA, cunoscută mai ales pentru hituri precum Take On Me, Crying in the rain sau The sun always shin

Imagini cu Cazinoul din Constanţa vandalizat la scurt timp de la inaugurare. Pereţii proaspăt restauraţi au fost loviți cu picioarele

HotNews acum 5 ore
Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că, la doar două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul din Constanța a fost vandalizat. Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţi, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi. „Ca

Ministrul Finanțelor spune că „România a primit astăzi un ultim semnal”: „Trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul”

HotNews acum 3 ore
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a comentat documentul publicat miercuri de către Comisia Europeană și a spus că sunt necesare „măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat”. „România a primit astăzi un ultim s

Cod Galben de inundații în 15 județe până joi! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o Avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 04 iunie, o

Nicușor Dan, discuție cu președintele Consiliului European: „Am atins subiecte-cheie”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, într-o postare pe X, că a vorbit la telefon cu șeful Consiliului European, Antonio Costa, și a „reafirmat angajamentul României de a coopera îndeaproape cu partenerii europeni”. Discuția a avut loc mierc

Bogdan Ivan, după vizita la PRAID: „S-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Se lucrează în două schimburi”

Gandul acum 59 minute
„Nicio decizie nu se ia decât după analize foarte clare făcute de experți în domeniu, în domenii diferite, care vin cu o poziție foarte clară”, spune ministrul Economiei Bogdan Ivan, după vizita de la Salina Praid. „Vreau să vă confirm că, începând

Institutul pentru Fizica Pământului a instalat trei staţii seismice în zona Salinei Praid, pentru a înregistra vibraţiile cauzate de eventuale prăbuşiri sau mişcări interne ale masei de sare şi sol

G4Media acum 51 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a amplasat, la Salina Praid, trei staţii seismice pentru a înregistra vibraţiile cauzate de eventuale prăbuşiri sau mişcări interne ale masei de sare şi sol. În acelaşi timp, zona

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/31°
joi

18°/32°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/26°
joi

18°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

16°/25°
vin.

18°/22°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

15°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/32°