Producătorii de energie se confruntă cu un excedent de producţie şi un consum foarte slab, ceea ce duce preţurile în jos. Unii dintre aceştia propun stimularea consumului.
Confruntaţi cu scăderea consumului şi cu intrarea în sistem a unor cantităţi mari de electricitate din surse regenerabile, producătorii clasici de energie au propus în ultimul an mai multe soluţii pentru stimularea creşterii consumului, astfel încât şi producţia să crească.
Acestea variază de la utilizarea energiei la irigarea unor mari suprafeţe de culturi până la încălzirea pe electricitate. O altă soluţie o constituie realizarea de interconexiuni cu statele vecine, pentru a putea creşte exporturile. Problema este cine ajunge să plătească pentru toate astea. Avalanşa de energie verde şi scăderea consumului de energie cu 7,4% în primele opt luni au dus la tot felul de situaţii ciudate pentru producătorii actuali.
În luna iulie, Hidroelectrica a deversat o cantitate de apă cu care s-ar fi putut produce 1 TWh de energie, deoarece, dacă ar fi uzinat-o, ar fi adus pierderi producătorului, ca urmare a tarifelor mari pentru apă, după cum declara în data de 24 septembrie Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei.
La începutul lunii mai, în condiţiile unui consum extrem de scăzut în timpul sărbătorilor de Paşte, s-a ajuns ca aproape toată producţia să fie închisă şi tot consumul era de 3.700 MW. Între timp, acesta a crescut din septembrie, din cauza vremii reci, iar ieri, la ora 15.00, se ridica la 6.560 MW, potrivit datelor Transelectrica. Nivelul este, însă, mult sub cele de dinaintea crizei.
De ce a scăzut consumul
Vara nu a fost foarte călduroasă, astfel că aerul condiţionat nu prea a fost folosit, ceea ce s-a tradus într-un impact mic. De asemenea, industria se eficientizează, iar acasă oamenii îşi cumpăr