Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţii între mediul de afaceri şi trei miniştri la Universitatea de Vest din Timişoara

Publicat in Ora de Timis, joi 24 octombrie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIŞOARA. Patronii din Timiş au avut ocazia să îşi prezinte problemele şi dilemele din mediul de afaceri celor prezenţi la Cafeneaua oamenilor de afaceri din Timişoara organizată la Universitatea de Vest din Timişoara. La eveniment a participat domnul Daniel Chitoiu, Viceprim-ministru, Ministrul Finantelor Publice, doamna Mariana Campeanu, Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, doamna Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism şi

Codrin Scutaru, secretar de stat. Vreau să discutăm probleme actuale şi să găsim soluţii reale. În cadrul Cafenelei oamenilor de afaceri, UVT are plăcerea să aibă alături trei miniştri, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT, gazda întâlnirii. Mă bucur că avem această ocazie ca la Timişoara să îi avem alături pe cei trei miniştri. Suntem interesaţi ca relaţiile dintre Timişoara şi Guvern să fie bune şi aceasta este o dovadă că relaţii sunt bune, spune Nicolae Robu, primarul oraşului. Au fost discutate temele: măsuri financiar fiscale privind sprijinirea mediului de afaceri, prezentarea modificărilor la Codul Fiscal 2014, prezentarea modificăilor la Legea Insolventei, noi reglementari ale Ministerului Muncii pentru creşterea gradului de ocupare. Pentru a sprijini mediul economic, Daniel Chiţoiu a spus că: dorim să dezvoltăm o bancă de dezvoltare si investiţii, prin care să asigurăm finanţatrea pentru marile proiecte de investiţii din România.

Mai mulţi patroni din Timiş au ridicat problemele cu care se confruntă în timp ce îşi conduc afacerile şi îşi plătesc dările la stat regulat. Galerie Foto

TIMIŞOARA. Patronii din Timiş au avut ocazia să îşi prezinte problemele şi dilemele din mediul de afaceri celor prezenţi la Cafeneaua oamenilor de afaceri din Timişoara organizată la Universitatea de Vest din Timişoara. La eveniment a participat domnu

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 46 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 5 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°