Oraşul e astăzi un bazar, un bazar în culorile calde ale toamnei, alteori gri, cum sunt fotografiile uitate în sertare. Octombrie este dulce ca mierea. Ochii se îmbată de viaţă…

Peste tot magazine şi birturi, peste tot necăjiţi ori oameni cu dare de mână, telefoanele mobile stau la vedere, sărăcia şi luxul merg mână în mână. Câte prăvălii de vechituri, atâtea magazine de lucruri noi! Iar banii ni se duc printre degete ca apa. Ni se întâmplă adesea să intrăm într-un magazin în care am vrea să ne alegem în tihnă lucrul de care avem nevoie. Viaţa este mult prea complicată pentru a ne îngădui să aruncăm bruma de agoniseală în vânt. Câteodată în magazinele cu pricina două sau trei vânzătoare stau cu ochii ţintă pe marfa expusă, dar şi pe omul care este tratat din priviri ca un hoţ hotărât să şterpelească întreaga avere. Ideea este că nu toată lumea are intenţii ascunse. Asta ar trebui să priceapă domnişoarele sau doamnele iritate dacă atingi marfa, obosite să tot aşeze şi să îndrepte. ,,Să vă ajutăm cu ceva?”, sar pe tine vânzătoarele mai mult agresive decât politicoase, neînţelegând să-şi facă munca elegant şi discret. Nici nu ai cum să alegi, nici nu ai cum să gândeşti şi, de multe ori, din sfială ori pentru obrazul femeilor (care te-au hărţuit într-un fel încă de la intrare) dai banii pe ceva inutil sau pleci înainte de a fi avut timp să judeci. Te hotărăşti să nu mai treci pragul negustorilor care nu ştiu să-şi aleagă ori să păstreze clientul. E greu de înţeles de ce stau la o tejghea trei persoane într-o încăpere mult prea mică şi cu marfă mult prea puţină. Atunci ar trebui să fie mulţumite că mai au de aşezat, că ziua lor n-a trecut fără rost. Negustoria până la urmă este o artă pe care n-o poate carevasăzică deprinde oricine…