În cadrul celei mai radicale revizuiri a politicii UE în domeniul infrastructurii de la lansarea sa în anii ’80, Comisia a publicat noi hărţi care arată cele nouă coridoare principale care vor acţiona ca o coloană vertebrală a transporturilor în cadrul pieţei unice europene şi vor revoluţiona conexiunile est-vest. Pentru a atinge acest nivel de ambiţie, finanţarea UE pentru infrastructura de transport se va tripla pentru perioada 2014-2020 la 26 de miliarde EUR.
În ansamblu, noua politică a UE în domeniul infrastructurii va transforma mozaicul actual de drumuri, căi ferate, aeroporturi şi canale europene într-o reţea transeuropeană unificată de transport (TEN-T).
Noua politică instituie, pentru prima oară, o reţea centrală de transport bazată pe nouă coridoare principale: 2 coridoare nord-sud, 3 coridoare est-vest şi 4 coridoare diagonale. Reţeaua centrală va transforma conexiunile est-vest, va înlătura blocajele, va moderniza infrastructura şi va eficientiza operaţiunile transfrontaliere de transport pentru călători şi pentru companii în întreaga UE. Ea va îmbunătăţi conexiunile dintre diferitele moduri de transport şi va contribui la obiectivele UE privind schimbările climatice. Reţeaua centrală urmează să fie realizată până în 2030. Disponibilitatea finanţării va depinde de încheierea cu succes a negocierilor privind cadrul financiar multianu-
al 2014-2020.
Finanţarea pentru infrastructura de transport se va tripla pentru perioada 2014-2020, ajungând la 26 de miliarde EUR. Această finanţare din partea UE se va concentra asupra reţelei centrale de transport, care are cea mai mare valoare adăugată în UE. Pentru a acorda prioritate conexiunilor est-vest, aproape jumătate din totalul finanţării CE pentru infrastructura de transport (11,3 miliarde EUR din cadrul mecanismului Conectarea Europei, MCE) va fi alocată numai pentru ţările beneficiare