Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acordurile cu Chevron, atacate din toate pãrtile Acordurile cu Chevron, atacate din toate pãrtile

Publicat in Monitorul de Vaslui, joi 24 octombrie 2013 ·

Ieri, la la Bucuresti a avut loc primul termen în procesul intentat de mai multe ONG-uri care cer anularea acordurilor petroliere pentru perimetrul de la Bârlad si încã douã din sudul Dobrogei. În paralel, litigii similare au ajuns deja la al treilea termen si au fost deschise de Grupul de Initiativã al Societãtii Civile (GISC) din Bârlad.

toate cazurile, procesele intentate statului au un obiectiv comun: anularea acordurilor petroliere încheiate încã din anul 2004 cu gigantul petrolier Chevron, din Statele Unite. Întrucât procesul intentat de bârlãdeni va ajunge luna viitoare la cel de-al treilea termen, opinia publicã va avea ocazia sã asculte si argumentele detinãtorilor de licente de explorare si exploatare a hidrocarburilor. „Luna care vine, avem, în aceastã fazã incipientã a litigiului, un nou termen la Tribunalul Vaslui. Interesant este cã s-a ajuns în momentuil în care vor fi audiate pãrtile, dar se vor verifica si documentele. Sã vedem si noi atunci cum a hasurat Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale câte o bucatã din aceastã tarã pentru a emite ulterior licente, deci pentru a-si justifica existenta, dar fãrã a tine cont de multe alte legi în vigoare. Chiar harta lor, care este publicã, demonstreazã cã s-au dat licente oricui le-a solicitat, pentru ca ulterior acestea sã fie vândute la giganti petrolieri pe sume enorme“, ne-a declarat ing. Ovidiu Tiron, unul dintre membrii GISC care a supravegheat îndeaproape stadiul litigiilor deschise. Dacã, initial au fost atacate în instantã doar licentele pentru perimetrul EV2 Bârlad, unde comunitatea sa manifestat ferm împotrivã încã de acum un an si jumãtate, de ieri, s-a ceruit ajutorul instantelor si în privint a perimetrelor din sudul Dobrogei. Aici, încã de sãptãmâna trecutã s-a început deja prospectarea solului, în vederea identificãrii rocilor care ar putea contine gaze din sist, pentru scoaterea c

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 24 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum o ora
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 28 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Mihai Tudose, despre calendarul alegerilor prezidențiale: Certitudinea va fi când va apărea în Monitorul Oficial / Ce spune despre sondajul PSD pentru candidatul la prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, spune că stabilirea de către coaliție a datei la care vor avea loc alegerile prezidențiale a fost influențată de cele două mari sărbători din primăvară, Floriile și Paștele. Liderii coaliției g

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 10 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum 18 minute
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum 30 minute
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 4 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

18°
joi

9°/18°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°