Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nume grele Justiția ieșeană, condamnate la închisoare. Fostul procuror DIICOT Radu Moisescu și avocatul Alexandru Bernic – 2 ANI CU SUSPENDARE

Publicat in 7Est, joi 24 octombrie 2013 ·

Fostul procuror DIICOT Radu Moisescu a fost condamnat în această după-amiază de Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi avocatul Alexandru Bernic, precum şi celălalt inculpat în dosar, Alin Eugen Curcă. Ei sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Decizia instanţei nu este definitivă.

Moisescu a fost judecat alături de Alexandru Bernic de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru o faptă care s-a petrecut pe 10 februarie 2010. Cei doi au fost trimişi în judecată în august 2011, dosarul ajungând iniţial pe rolul Curţii de Apel Suceava, fiind apoi strămutat la Curtea Supremă.

Cei doi au fost acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de trafic de influenţă, că ar fi primit 1.000 de euro de la un acuzat al DIICOT în schimbul ridicării măsurii indisponibilizării unui venicul. În acelaşi dosar, acuzat de complicitate, a mai fost condamnat şi Alin-Eugen Curcă care a primit şi el doi ani de închisoare cu suspendare. Aceeşi pedeapsă a fost acordată şi pentru Constantin Năstase, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De remarcat că unul dintre cei trei judecători de la Înalta Curte a avut opinie separată votând pentru achitare. Decizia nu este definitivă ea putând fi atacată cu recurs, arată Adevărul.

Contactat telefonic, procurorul Radu Moisescu, suspendat în prezent din funcţie, a refuzat să comenteze soluţia. Aceeaşi reacţie a avut-o şi avocatul Alexandru Bernic, care a precizat că “instanţa este suverană şi recursul va rămâne definitiv şi irevocabil”. Bernic este apărătorul interlopului Gelu Corduneanu în dosarul în care acesta, alături de alte două persoane din Iaşi, este acuzat pentru trafic de influenţă la judecători.

Dosarul soluţionat astăzi de Înalta Curte a fost trimis în instanţă în 2011, persoana pentru care ar fi ridicat măsura i

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 5 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 8 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 10 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 6 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 12 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mar.

-7°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°