Criss şi Vlad, adică trupa One, au lansat o piesă nouă şi pregătesc multe surprize. Cei doi adolescenţi ne-au vorbit într-un interviu exclusiv despre cariera lor muzicală, ce pregătesc ca actori dar şi despre povestea lor de dragoste, pentru că de ceva vreme formează un cuplu!
Hello! Tocmai aţi lansat o piesă nouă cu One. Ce ne puteti spune despre ea? Care este povestea ei?
Piesa se numeşte "Till the end of time" şi este făcută de băieţii de la Play & Win, cărora le mulţumim. Noul single ne reprezintă, iar textul este inspirat din povestea noastră, pentru că ne iubim, iar sentimentele noastre vor rămâne neschimbate toată viaţa.
Pe când lansaţi primul album One? Câte piese va avea?
Vom lansa la sfârşitul lunii albumul nostru de debut, "Aprinde un vis", material care conţine nouă piese, printre care "Till the end of time" (by Play and Win), dar şi "Un nou început" sau "Ploaia mea". Pe 29 octombrie plecăm într-un turneu naţional, momentan avem şase oraşe confirmate Deva, Alba Iulia, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara. Abia aşteptăm să ne întâlnim cu fanii din toată ţara!
Ce alte noutăţi pregătiţi până la finalul anului?
Lucrăm la noul proiect televizat, vom avea concerte ONE şi LaLa Band şi, în plus, mai avem mici idei pe care sperăm să le transformăm în realitate şi de care o să auziţi în curând.
Aţi împrumutat vocile unor personaje de desene animate. Cum a fost experienţa? O veţi repeta?
Ne-a bucurat foarte tare propunerea de a dubla vocile lui Justin şi Taliei din animaţia "Justin şi cavalerii 3D". A fost prima noastră experienţă de acest fel, şi ne-a plăcut, deşi totul trebuia făcut repede, pentru că aveam filmări, examene şi înregistrări. Ne-a plăcut mult că personajele ale căror voci le-am dublat sunt doi îndrăgostiţi, ca şi noi.
Cum a fost experienţa de la Londra? Ce amintiri plăcute sau mai puţin plăcu